Mall la Târgoviște și investiții private majore în Dâmbovița

Veste bună pentru întreaga comunitate dâmbovițeană, cu implicații benefice la nivelul economiei județului, respectiv reducerea ratei șomajului, creșterea consumului și încasări la buget. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a anunțat, în exclusivitate la Columna TV, în cadrul emisiunii Riposta, noi potențiale investiții private.

“Am aprobat certificatul de urbanism pentru construcția unei fabrici de mașini de spălat, cea mai mare din Europa, la Ulmi, lângă Târgoviște. Firma Arcelik, din care face parte și Arctic, din Turcia, a achiziționat 76 de hectare de teren. Investiția va începe anul viitor și va avea, în 2017, undeva la 500 de locuri de muncă, iar în 2019, 2.500 de locuri de muncă. Așadar, o gură de oxigen extraordinar de importantă pentru județ. Va fi cea mai mare investiție, dacă proiectul va fi cel care mi-a fost prezentat și nici nu am indoieli, pentru că achiziționarea a 76 de hectare ne arată intenția unei investiții de anvergură.

De asemenea, firma Sun Garden din Pucioasa dorește să-i concesionăm 10 hectare de teren în Parcul Industrial Priboiu, unde va avea 1.400 de salariați și alte două hectare cu alte 1.400 de locuri de muncă necesare construcției unei fabrici de textile pentru mobilier de grădină.

Voi avea discuții preliminare și cu un grup de investitori israelieni pentru construcția unui mall la Târgoviște, în zona fostei Unități Militare de la Gară. Până în anul 2020, dacă vom avea drumul pe patru benzi până la Târgoviște, județul Dâmbovița va cunoaște o dezvoltare economică accentuată”, a declarat liderul CJD.

Discuțiile cu grupul de investitori israelieni vor avea loc pe data de 3 martie, imediat după întoarcerea președintelui CJD din China, unde efectuează o vizită oficială de nouă zile.