Au început lucrările la primul club al pensionarilor din Târgoviște

Un fost punct termic, amplasat în microraionul 6, în spatele Școlii Gimnaziale “Prof. Paul Bănică”, va deveni primul club al pensionarilor din municipiul Târgoviște, lucrările fiind demarate în prezența primarului interimar Cristian Stan și a viceprimarului Tudorică Răducanu.

Spațiul pus la dispoziție de către municipalitate va fi unul de recreere, pensionarii târgovișteni urmând să beneficieze și de o serie de servicii gratuite, precum consiliere psihologică, asistență medicală primară și servicii stomatologice.

“Este o investiție care se cere de foarte multă vreme în municipiul Târgoviște și mă bucur că începem lucrările la acest obiectiv. În paralel, rezolvăm și o problemă pe care Târgoviștea o are cu fostele puncte termice, multe dintre acestea fiind într-o stare de degradare destul de avansată”, a declarat Cristian Stan.