Adrian Țuțuianu: “Terminați cu manipularea grosolană și indecentă”

Un grup de 10 familii nevoiașe a protestat în fața sediului Primăriei Târgoviște, reclamând că nu au locuințe și amenințând că-și vor da foc. Imediat, la fața locului s-a prezentat primarul interimar al Târgoviștei, Cristi Stan, care le-a oferit soluții pentru rezolvarea situației, însă protestatarii au refuzat sprijinul și au părăsit locația în autoturisme de lux.

“Miercuri seara am asistat la o scenă halucinantă în fața Primăriei Târgoviște! În jurul orei 18 erau vreo 10 persoane cu niște afișe pe care scria «Greva foamei» și care se lamentau de mama focului că nu au unde să se ducă și că sunt într-o situație critică.

Aceleași persoane, în septembrie anul trecut, au refuzat serviciile de asistență socială. Am chemat reprezentații DAS și DGSAPC pentru a rezolva situația, dar și șoferii de la Primărie, pentru a-i transporta la Centrele de Asistență Socială, unde erau pregătite camerele.

Până la urmă, am ajuns singur acolo, pentru că protestatarii s-au urcat în taxiuri și în autoturisme de lux și au plecat. Mi se pare absolut incredibil! Nu credeam că se poate întâmpla așa ceva, ca oameni năpăstuiți, fără educație și fără o șansă în viață, să fie manipulați atât de grav, cu copii aduși pentru a crea un eveniment de presă.

«Întâmplarea» făcea ca în zonă să se afle un reporter și un cameraman de la o televiziune locală. Dacă oamenii ăștia se pot coborî atât de jos, încât să folosească copii în manipulare, vă dați seama la ce se pot deda în campania electorală?! Scopul este pur politic, pur electoral, vizate fiind alegerile locale. Cer instituțiilor statului cu competență în această zonă să ia măsurile care se impun, pentru că este inadmisibil!

Condițiile de la centrele noastre sociale sunt incomparabile cu cele de la Căminul Liceului nr. 2, care aparține Universității «Valahia». Primăria Târgoviște a plătit anul trecut două miliarde de lei pentru utilitățile acelui tronson ocupat de aceste familii. Am venit cu o alternativă, cu o soluție care nu era pe placul lor, pentru că erau manipulați. Pentru a evita o dramă, le-am pus la dispoziție un spațiu locativ. Mă așteptam la o asemenea campanie, dar nu mă așteptam să se ajungă atât de jos.

Nu mă deranjează deloc, ba, dimpotrivă, mă ambiționează pentru a-mi proteja imaginea și demnitatea. Ajungem în situația în care nu mai există drepturi și libertăți individuale, nu mai există Constituție, nu mai există legi, pentru că niște profitori, lipsiți de scrupule, folosesc toate mijloacele ilegale pentru a-și atinge scopul.

Aceste familii au lăsat dezastru la Caminul de la Liceul nr. 2, uși devastate, geamuri sparte, mizerie, podeaua scoasă, grupurile sanitare distruse și urină pe holuri. Voi sesiza organele de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și voi sesiza CNA”, a declarat Cristi Stan.

“Aveam de ales între a pune la dispoziție spațiul de la Liceul nr. 2 unor studenți sau unor familii de țigani. Poate vine dl Miculescu, că tot dă bani pe la primari, și plătește cele două miliarde de lei pe care i-a achitat Primăria pentru utilități și face o faptă bună.

Erau 13 familii care locuiau fără forme legale. Poate fi o soluție și locația MDI-ului sau la sediul UNPR. Oamenii erau trimiși să facă scandal de același om de la MDI. O televiziune este făcută pentru informarea opiniei publice și nu pentru promovarea unor interese meschine. După ce-au protestat în fața Primăriei, au plecat cu Mercedesuri. Nu știu dacă erau de la MDI, că ei au Toyota. Terminați cu manipularea grosolană și indecența! Ați coborât prea jos nivelul”, a precizat președintele CJD și PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu.