Adrian Baicu și-a prezentat demisia din funcția de consilier

adrian-baicu

În urma incidentului care a avut loc la unitatea de învățământ în care își desfășoară activitatea Adrian Baicu, acesta și-a înaintat demisia din funcția de consilier în cadrul Biroului Cabinet Primar.

“Menționăm că domnul Adrian Baicu a ocupat această funcție încă din anul 2013, înainte ca domnul viceprimar Daniel Cristian Stan să fie împuternicit cu exercitarea atribuțiilor de Primar al Municipiului Târgoviște.

Primăria Municipiului Târgoviște se delimitează de orice comportament de natură să aducă atingere valorilor morale indispensabile exercitării unei profesii, cu atât mai mult cu cât aceasta implică formarea și educarea viitoarelor generații”, se arată în comunicatul de presă al Primăriei Târgoviște.

Arhiepiscopia Târgoviștei face următoarele precizări:

“Domnia sa a fost chemat la Centrul Eparhial, unde și-a manifestat regretul profund pentru cele întâmplate, cerându-și iertare și promițând că astfel de momente nu se vor mai repeta. Având în vedere pregătirea și experiența domnului profesor, precum și deschiderea spre slujirea comunității noastre locale, avem speranța că acesta este numai un incident izolat. De asemenea, suntem convinși că un astfel de comportament nu caracterizează corpul profesoral de la disciplina Religie din Eparhia noastră.”

Leave a comment

Your email address will not be published.


*