28 februarie, Ziua Protecției Civile în România

ZPC

În fiecare an, pe 28 februarie, aniversăm Ziua Protecţiei Civile din RomâniaPROTECŢIA CIVILĂ este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă “un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi informare publică, planificare, organizate şi realizate potrivit legii, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflicte armate şi înlăturarea operativă a urmărilor acestora şi asigurarea condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate”.

La 28 februarie 1930, prin Înalt Decret Regal nr. 468 se aprobă Regulamentul Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene, considerat actul de naştere al Protecţiei Civile din România, prin care “apărarea pasivă” avea ca scop “limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei sau resurselor teritoriului, prin protecţie directă sau micşorând eficacitatea atacurilor aeriene”. Regulamentul este de inspiraţie franceză şi a fost pus în aplicare începând cu 23 martie 1933, când a fost publicat în Monitorul Oficial al României.

De la APĂRAREA PASIVĂ la PROTECŢIA CIVILĂ

Conceptul de protecţie civilă a evoluat de “apărare pasivă” la “apărare locală antiaeriană” în 1952, apoi “apărare civilă” în 1978 şi “protecţie civilă” în 1996.

Începând cu 15 decembrie 2004, PROTECŢIA CIVILĂ este parte componentă în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) şi structurile subordonate acestuia, prin unirea structurilor de Pompieri şi Protecţie Civilă la nivel naţional şi local.

Astăzi, atribuţiile protecţiei civile sunt îndeplinite de către I.G.S.U. şi inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi constau în: identificarea riscurilor existente în diferite zone; informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare; organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă; alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului; înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor şi asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate, etc.

În prezent, Protecţia Civilă, prin structurile sale, reprezintă un garant generator de încredere şi siguranţă, fiind permanent în slujba comunităţii şi un element de bază al societăţii moderne, având ca deviză motto-ul “CU VIAŢA MEA APĂR VIAŢA”.

Aniversarea a 83 de ani de la atestarea documentară a Protecţiei Civile în România ne oferă prilejul rememorării faptelor de eroism ale cadrelor din structurile de Protecţie Civilă care, de-a lungul anilor, prin misiunile desfăşurate pentru salvarea cetăţenilor ameninţaţi de conflicte militare, calamităţi naturale şi alte catastrofe au făcut ca numărul victimelor umane şi a pagubelor materiale să fie cât mai mic posibil.

Cu ocazia acestui eveniment, în perioada 22-26 februarie 2016, între orele 10:00 – 14:00, atât la sediul inspectoratului (Detaşamentul Târgovişte), cât şi în toate subunităţile din judeţ (Detaşamentul Pucioasa, Garda Fieni, Detaşamentul Moreni, Garda Corneşti, Detaşamentul Titu, Garda Răcari, Detaşamentul Găeşti, Garda Vişina, Garda Potlogi şi Garda Voineşti), Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa a organizat “Ziua Porţilor Deschise”.

De asemenea, în perioada 22 – 28 februarie 2016, în locuri cu aglomerări de persoane, cadre ale Inspecţiei de Prevenire desfăşoară activităţi de informare preventivă a cetăţenilor, fiind organizate puncte de informare preventivă, unde vizitatorii primesc informaţii privind riscurile generatoare ale unor situaţii de urgenţă, măsuri de prevenire a acestora şi reguli de comportare în momentul producerii unor situaţii de urgenţă, precum şi diverse materiale informative (broşuri şi pliante).

Scopul acestor activităţi este ca populaţia, în a cărei slujbă suntem 24 de ore din 24, să fie mai aproape de noi, cunoscându-ne condiţiile în care lucrăm, misiunile pe care le desfăşurăm în folosul comunităţii pentru apărarea vieţii cetăţenilor, a bunurilor şi a mediului şi de a conştientiza faptul că este mult mai uşor să prevină unele evenimente, decât să acţioneze pentru înlăturarea lor, o populaţie bine pregătită şi informată reacţionând cât mai corect în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.

Ziua Protecţiei Civile ne oferă plăcutul prilej de a transmite întregului personal care acţionează sub deviza “cu viaţa mea apăr viaţa” cele mai calde urări de sănătate, fericire, putere de muncă şi succes în îndeplinirea nobilelor misiuni.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*